M***** S*****
Inculpatbaza art. 346 al. 1 C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2315/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, privind pe inculpatul MANOLE SIMON, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin. (1) din C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Manole Simon. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 01.11.2022
Incheierefinalacamerapreliminara din 01.11.2022