U*** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul U.I. în contradictoriu cu pârâta CJPM. Anulează Hotărârea nr. 5870/28.03.2022 emisă de pârâtă, pe care o obligă să emită o nouă decizie, prin care să stabilească în favoarea reclamantului o indemnizaţiei în acelaşi cuantum de care ar fi beneficiat tatăl său, calculată pentru perioada în care acesta a fost refugiat, respectiv 15.04.1944-06.03.1945. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1000 de lei, constând în onorariu de avocat redus de la 2500 lei. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, în data de azi, 16.11.2022.
Hotarare 713/2022 din 16.11.2022Amana pronuntarea la data de 16.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea la data de 02.11.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în baza art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2022Pentru a se depune la dosar, de către pârâtă, adresa nr.72742/2005 şi copia sentin?ei civile nr.199/01.09.2005, acordă un nou termen.
Incheiere de sedinta din 01.09.2022