S*** M****
IntimatD** L*** S*********
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 298 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, admite cererea de recunoaştere şi executare a sancţiunii pecuniare, formulată de autorităţile din Austria, cu privire la suma de 130 euro, aplicată intimatului S*** M****. Dispune recunoaşterea şi executarea sancţiunii pecuniare aplicată numitului S*** M**** de către BEZIRKSHAUPTMANNSCHAFT HARTBERG-FURSTENFELD la data de 07.10.2021, definitivă la data de 12.11.2021, număr de referinţă al deciziei BHHF/622210047655/2021, pentru încălcarea prevederilor din legislaţia rutieră. Constată achitată sancţiunea pecuniară în cuantum de 130 euro prin nr. referinţă IB0022070692700400/06.07.2022 la Raiffeisen Bank. În temeiul dispoziţiilor art.306 din Legea nr. 302/2004, dispune informarea autorităţii competente a statului emitent şi a Serviciului cooperare judiciară internaţională în materie penală din cadrul Ministerului Justiţiei după executarea hotărârii, imediat după încheierea executării. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 09.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 123/2022 din 09.08.2022Termen 09.08.2022, ora 09-10, în vederea depunerii dovezii de achitare a sancţiunii pecuniare.
Incheiere de sedinta din 05.07.2022