P**** A****** R******
InculpatAdmite în parte propunerea formulată în dosarul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta. În temeiul art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 al. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului P.A.R. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev.şi ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit b C.Pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.Pen. (două acte materiale), pe o durată de 20 de zile, de la data de 12.07.2022 până la data de 31.07.2022, inclusiv. În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu Ghirdan Ciprian, în cuantum de 313 lei, conform delegaţiei nr. 3375/12.07.2022, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.07.2022, ora 12:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 85/2022 din 12.07.2022