I**** G********* D*****
InculpatN******* R***** G*******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul I**** G********* D***** (...) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen., respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 65 alin. (1) ?i (3) C.pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., interzice inculpatului exercitarea acelora?i drepturi, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C.pen., pedeapsa accesorie urmând a fi executată în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C.pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 alin. (2) C.pen.. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei ora?ului Pope?ti-Leordeni, jude?ul Ilfov. sau în cadrul Primăriei comunei Cornetu, jude?ul Ilfov, pe o perioadă de 120 de zile, consilierul de proba?iune urmând a decide, potrivit art. 57 cu referire la art. 51 din Legea 253/2013, în care din cele două institu?ii urmează a se executa obliga?ia. Conform art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. Conform art. 94 alin. (2) C.pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. se face de către Serviciul de Probaţiune Ilfov. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 404 alin. (4) lit. b) din C.proc.pen. rap. la art. 399 alin. (1) şi art. 241 alin. (11) lit. a) din C.proc.pen., dispune încetarea de drept a măsurii arestării preventive dispusă în cauză faţă de inculpat. În baza art. 399 alin. (3) lit. b) din C.proc.pen. rap. la art. 241 alin. (2) din C.proc.pen., dispune punerea în libertate a inculpatului I**** G********* D***** de sub puterea M.A.P. nr. 50/12.08.2022 emis de Judecătoria Cornetu în baza încheierii penale nr. 1065/2022 din data de 12.08.2022, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 13451/1748/2022, dacă nu este re?inut ori arestat preventiv în alte cauze. Conform art. 399 alin. (4) din Codul de procedură penală, hotărârea pronunţată cu privire la măsura preventivă este executorie. În baza art. 399 alin. (5) din C.proc.pen., dispune că măsura încetării de drept a arestării preventive să fie comunicată de îndată administraţiei locului de deţinere. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen., art. 72 alin. (1) C.pen., constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 11.08.2022 şi până la data de 18.10.2022. În temeiul art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul I**** G********* D*****, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. la data rămânerii definitive a prezentei. În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 20 C.pr.pen., cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1358 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă NICULCEA RAMONA-GABRIELA şi obligă pe inculpatul I**** G********* D***** la plata către aceasta a sumei de 4.000 lei cu titlu de daune materiale În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul I**** G********* D***** la plata către stat a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 lei din faza de urmărire penală şi 1.000 lei din faza de cameră preliminară şi judecată). În baza art. 276 alin. (1) şi (2) C.proc.pen., admite în parte cererea păr?ii civile NICULCEA RAMONA-GABRIELA privind cheltuielile judiciare ?i obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei totale de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat). În baza art. 272 alin. (1) si (2) C.proc.pen., onorariul avocatului din oficiu Dumitru Adriana, conform delegaţiei seria BIf nr. 0036463/2022 în cuantum de 1.495 lei (627 lei pentru faza de cameră preliminară şi 868 lei pentru faza de judecată), se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.10.2022.
Hotarare 474/2022 din 18.10.2022În temeiul art. 391 alin. (3) C.proc.pen., amână pronun?area la data de 18.10.2022. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 17.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2022