Dosar 1440/89/2022 din 27.07.2022

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1440/89/2022
Data dosar:
27.07.2022
Instanta:
Tribunalul Vaslui
Departament:
CIVILĂ
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.12.2022 la ora 09:30

    Complet: - CF 9 bis
  • Admite in parte cererea

    Respinge, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, invocate prin întâmpinare. Admite în parte cererea formulată de reclamanta R*** V******* V******** în contradictoriu cu pârâta CASA NATIONALA DE PENSII PUBLICE. Obligă pârâta la emiterea ordinului de încadrare salarială al reclamantei la nivelul maxim de salarizare pentru funcţia de director general grad II aflat în plată în cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, inclusiv stabilit prin hotărâri judecătoreşti, începând cu data de 27.08.2020. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferen?a salariale dintre salariul astfel stabilit ?i cel efectiv încasat, începând cu data de 27.08.2020, actualizat cu indicele inflaţiei, precum ?i dobânda legală aferentă, de la data naşterii dreptului până la plata efectivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.12.2022.

    Hotarare 428/2022 din 28.12.2022
  • Sedinta din data de 21.12.2022 la ora 09:30

    Complet: - CF 9 bis
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2022
  • Sedinta din data de 07.12.2022 la ora 10:30

    Complet: - CF 9 bis
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.12.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2022
  • Sedinta din data de 09.11.2022 la ora 09:30

    Complet: - CF 9 bis
  • Amână cauza

    În vederea administrării unor probe suplimentare, amână judecarea cauzei la data de 07.12.2022.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD