M******* N*** N******
InculpatRespinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare formulată în dosar nr. 672/P/2022 privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Marozsan-Nagy Norbert. În baza art.227 al. 1 şi 2 C. proc. pen. rap.la art.202 al.4 lit.b Cod de procedură penală. dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Marozsan-Nagy Norbert,..., faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală prin ordonanţa din data de 06.12.2022, pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, faptă prev. ?i ped. de art. 213 alin. 1 Cod Penal, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 07.12.2022 şi până la data de 04.02.2023 inclusiv. Dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut. În baza art.215 alin.1 C.proc.pen. pe durata măsurii controlului judiciar, impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii,: a) să se prezinte la IPJ Satu Mare – Biroul de Supravegheri Judiciare, la procuror, la organele de cercetare penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Satu Mare – Biroul de Supravegheri Judiciare conform programului de supraveghere întocmit de organul de poli?ie sau ori de câte ori este chemat; În baza art.215 alin.2 C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a Judeţului Satu Mare decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să comunice periodic, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; În baza art.215 alin.3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (6) C.proc.pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu, Vaştag Carmen, în cuantum de 340 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Satu Mare şi rămân în sarcina statului. În baza art. 275 (3) cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.12.2022, ora 09:20.
Incheiere masuri preventive faza de UP 26/2022 din 07.12.2022