U** C******** P*** P*****
ReclamantH*** C*********
PârâtAdmite acţiunea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 100 lei aplicată pârâtului prin procesul-verbal de contravenţie seria PTLY nr. 0034487/11.12.2021 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 50 ore, respectiv activităţi de igienizare a localităţii, asigurarea curăţeniei pe drumurile publice şi întreţinerea locurilor de agrement urmând ca primarul comunei Ciucurova, judeţul Tulcea, să stabilească conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care acesta execută sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Babadag. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.12.2022.
Hotarare 921/2022 din 09.12.2022Amână pronunţarea la data de 09.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2022