G***** G*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. pr. penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în data de 12.05.2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul nr.161/P/2022 a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul G***** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de: conducerea unui vehicul fară permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. Dispune începerea judecăţii în prezenta cauză privind pe inculpatul G***** G*******. După rămânerea definitivă a prezentei încheieri, urmează a se fixa primul termen de judecată, a se dispune citarea părţilor precum şi, după caz, alte măsuri pentru pregătirea judecăţii, în condiţiile legii. Potrivit art. 347 alin.1 Cod procedură penală, împotriva prezentei încheieri poate fi făcută contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.07.2022 .
Incheierefinalacamerapreliminara252/2022 din 20.07.2022