M***** G***********
ReclamantM***** K*****
PârâtB***** I*****
PârâtM***** M****
PârâtM***** A************
PârâtStabileşte cadrul procesual prin introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor CIUBUC DUMITRU, SZIGETI EMESE, VAJNA ILONA, MAJLAT PIROSKA, GEREBENES TIBOR, GEREBENES BARNA, NEAGU VICENŢIU, NEAGU CAMELIA, DONATH ŞTEFAN şi U.A.T. Oraşul COVASNA, indicaţi de reclamantă în Precizarea şi modificarea Cererii de chemare în judecată şi dispune comunicarea către aceştia a înscrisurilor existente la dosar, cu menţiunea să depună Întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată acordat în cauză. Prin Notă telefonică, pune în atenţia reprezentantului convenţional al reclamantei: - să depună la dosarul cauzei Cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexate ulterior şi documentele depuse pe parcursul judecării cauzei, în exemplare suficiente, pentru a se putea efectua comunicarea către noii pârâţi introduşi în cauză; - să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 lei. Se emite o Adresă către expertul care a întocmit Raportului de expertiză, în vederea completării lui, în raport cu Precizarea şi modificarea de Cerere de chemare în judecată făcută de reclamantă, prin reprezentant convenţional. Încuviinţează Cererea pârâtului Torok Elek, respectiv încuviinţează proba privind efectuarea unei Expertize de evaluare imobiliară şi, pe cale de consecinţă: - numeşte expert în evaluarea proprietăţilor imobiliare, prin tragere la sorţi, pe doamna COVACI MAGNOLA; - stabileşte onorariul provizoriu pentru efectuarea Raportului de expertiză de evaluare imobiliară în cuantum de 2000 lei; - stabileşte următoarele obiective ale Expertizei de evaluare imobiliară: 1. Evaluarea imobilului ce face obiectul prezentei cauze, respectiv imobilul înscris în C.F. 31512, nr.top. 835, 836. 2. Evaluarea loturilor stabilite în Raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză – Lotul nr.1 - cu suprafaţă reală de 587mp; Lotul nr.2 - cu suprafaţă reală de 995mp; Lotul nr.3 - cu suprafaţă reală de 400mp; Lotul nr.4 - cu suprafaţă reală de 148mp. 3. Stabilirea sultelor ce se revin părţilor din dosar – în vederea egalizării loturilor, în raport cu cotele înscrise în Cartea Funciară şi a celor dobândite prin succesiune, potrivit Cererii de chemare în judecată. Pune în vedere pârâtului Torok Elek să facă dovada achitării onorariul provizoriu stabilit la acest termen de judecată. Ulterior depunerii Dovezilor achitării onorariului provizoriu pentru efectuarea Raportului de expertiză de evaluare imobiliară, se emite o Adresă către expert prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat în această cauză, obiectivele stabilite şi termenul pentru depunerea lucrării la dosar şi se înştiinţează Biroului Local de Expertize Judiciare Covasna cu privire la numirea expertului şi la efectuarea expertizei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 31 ianuarie 2023, ora 09:30, completul CC1. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 29.11.2022Admite Cererea formulată de către expertul desemnat în cauză, respectiv domnul Ţifrea Alexandru, motiv pentru care se vor îndeplini formalităţile necesare în vederea intrării în posesia sumei privind Expertiza judiciară efectuată în prezenta cauză. Pune în vedere reclamantei M***** G*********** să facă dovada faptului că a primit acordul expres al tuturor pârâţilor din cauză în ceea ce priveşte modificarea Cererii de chemare în judecată. Comunică câte un exemplar al Notelor de şedinţă şi al Precizării şi modificării acţiunii anexate de către reclamanta M***** G*********** către pârâţii din cauza pendinte, cu menţiunea de să î?i exprime pozi?ia procesuală referitoare la modificarea intervenită după primul termen de judecată, până la următorul termen de judecată acordat în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 29 noiembrie 2022, ora 09:30, completul CC1. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 18.10.2022Se comunică părţilor câte un exemplar al Raportului de expertiză tehnică judiciară depus la dosarul cauzei. Solicită expertului Ţifrea Alexandru să depună la dosarul cauzei Raportului de expertiză tehnică judiciară avizat de către Oficiul de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară din Covasna până la următorul termen de judecată. Pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamantei M***** G*********** să se prezinte personal la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 18 octombrie 2022, ora 09:30, completul CC1, sala 1P, termen pentru care reclamanta va fi citată cu menţiunea să se prezinte personal în faţa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 20.09.2022Încuviinţează proba cu raportul de expertiză judiciară specialitatea topografie; Stabileşte obiective pentru raportul de expertiză judiciară: 1. identificarea în fapt a imobilului înscris în CF 31512 Covasna, nr. top 835,836 2. Efectuarea de propuneri de lotizare potrivit folosinţei, având în vedere cotele din CF şi cele dobândite prin succesiune 3. Stabilirea de sultă, dacă este cazul, Desemnează expert tehnic judiciar, prin tragere la sorţi, pe Ţifrea Alexandru. Stabileşte un onorariu de expertiză provizoriu în cuantum de 2000 lei în sarcina reclamantei, căreia i se pune în vedere să facă dovada plăţii acestuia, în termen de 10 zile de la data încuviinţării probei, sub sancţiunea decăderii din probă. Emiterea unei adrese către expert pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată fixat la data de 20 septembrie 2022, în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză încuviinţat în cauză. Emiterea unei adrese către Biroul local pentru expertize tehnice judiciare şi contabile, pentru a se comunica numirea în cauză a expertului Ţifrea Alexandru în specialitatea topografie. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20 septembrie, ora 09:30, completul CC1, sala P, pentru când reclamanta păstrează termen în cuno?tinţă, urmând să fie citaţi pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 07.06.2022Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri. Admite cererea formulată de reprezentantul reclamantei, în sensul obţineri acordului expres al pârâţilor privind efectuarea unei expertize tehnice topografice extrajudiciare, în sensul dacă sunt de acord sau nu, ca expertiza să se efectueze extrajudiciar de către reclamantă, iar expertul propus pentru întocmirea expertizei să fie dl. Fogorosy Botond; Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 iunie 2022, ora 09.30, completul CC 1, sala 1, pentru când reclamanta prin reprezentant păstrează termen în cunoştinţă şi pentru când se citează pârâţii ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 10.05.2022Respinge ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, invocată de către reclamantă. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii în data de 10 mai 2022, ora 09.30, completul CC1; termen pentru care se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 29.03.2022Amână pronunţarea pe excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, invocată de reclamant prin reprezentant convenţional, la data de 29 martie 2022, ora 14.00. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 martie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2022