A**** M******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6466/P/2021, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu privind pe inculpatul A**** M****** (...), trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din Codul penal, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută si pedepsită de art. 334 alin. (1) din Codul penal, participa?ie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 321 alin. (1) din Codul penal şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 47 din Codul penal rap. la art. 320 alin. (1) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul penal, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A**** M******. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 15.04.2022.
Incheiere finala dezinvestire 536/2022 din 15.04.2022