M**** F* A******** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin Rechizitoriul nr. 2589/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpatul MOŢOC ALEXANDRU IONUŢ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MOŢOC ALEXANDRU IONUŢ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 19 ianuarie 2023.
Incheierefinalacamerapreliminara330/2023 din 19.01.2023