I******* D****** C******
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 2 C. pen., art.61 alin. 1, 2, 3, 4 lit. c şi alin. 6 C.pen., cu aplicarea art. 375 C.pr.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul I******* D****** C******, cercetat în stare de liberate, la pedeapsa de amenzii penale în cuantum de 7.200 lei, reprezentând 180 zile-amendă a câte 40 lei/zi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe psihoactive. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 559 alin. 1 C.p.p., potrivit cărora persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi prevederile art. 559 alin. 2 C.p.p., potrivit cărora atunci când cel condamnat se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 63 alin. 1 C.p., potrivit cărora neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei amenzii atrage înlocuirea zilelor-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare, precum şi dispoziţiile şi art. 64 alin. 1 C.p., potrivit cărora neexecutarea pedepsei amenzii, în tot sau în parte, din motive neimputabile inculpatului duce la înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.01.2023.
Hotarare 53/2023 din 11.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 11.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2022