T*** A**** I******
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 24 mai 2022, între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara (dosar nr. 64/P/2022 – disjuns din 109/P/2018) şi inculpata T*** A**** I******. În baza art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata T*** A**** I******, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe perioada executării pedepsei principale, ce se va executa în măsura anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 91 şi 92 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata este obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Proba?iune Arad sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, în cadrul Consiliului Local Arad sau în cadrul Consiliului Local al comunei Şofronea, jud. Arad, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 94 alin. (2) Cod penal, dispune ca supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatei să se efectueze de Serviciul de Probaţiune Arad, care va sesiza instanţa de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) Cod penal În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatei T*** A**** I****** asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 397 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 25 alin. 3 din Codul de procedură penală, dispune desfiinţarea Procesului verbal de predare-primire card nr. AR/B/2969/23.11.2016 – client Pindeac Ioan Dacian, aflat în original în vol. III, fila 28. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata la plata către stat a sumei 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 23 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 234/2022 din 23.06.2022Termen de pronunţare 23.06.2022; în vederea deliberării şi redactării hotărârii
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2022