S******** D* P********* S****
PetentV**** C******
IntimatÎn temeiul art. 278 Cod procedură penală, constatând că dintr-o eroare materială s-a înscris în minuta Sentinţei penale nr. 195 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei în dosarul nr. 1463/309/2022 menţiunea ,,Definitivă”, dispune îndreptarea erorii menţionate prin înscrierea în loc de ,,Definitivă”, a următoarelor: ,,Cu drept de contestaţie la instanţa superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.” Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 10.10.2022, la sediul instanţei, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.10.2022În baza art. 585 al. l Cod procedură penală, admite sesizarea Serviciului de Probaţiune Sălaj privind modificarea pedepselor dispuse faţă de condamnatul V.C şi, în consecinţă: Constată că prin Sentinţa penală nr. 319 din 15.12.2021 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei în dosarul nr. 2283/309/2020, rămasă definitivă la data de 11.01.2022 prin neapelare, inculpatul V. C. a fost condamnat în baza art. 396 al. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori (faptă prev de art. 107 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008) şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori (faptă prevăzută de art. 109 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008), pedeapsa rezultantă aplicată fiind de 8 luni închisoare, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilind termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Constată că prin Sentinţa penală nr. 33 din 10.02.2022, îndreptată prin Încheierea penală din 18.02.2022, pronunţate de Judecătoria Şimleu Silvaniei în dosarul nr. 238/309/2021, rămasă definitivă la data de 22.03.2022 prin neapelare (raportat la Decizia penală nr. 814/A/2022 din data de 15.06.2022 a Curţii de Apel Cluj), inculpatul V. C. a fost condamnat în baza art. 396 al. (1), (2), (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 al. (1), art. 229 al. 1, lit. b) şi d) şi al. 2, lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77, lit. a) din Codul penal; la pedeapsa 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori nemarcaţi, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 107 alin 11 lit. a), al. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 şi la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii furt de arbori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 109 alin (1 indice 1) lit. a) alin (2) lit. b) din Lg. 46/2008, pedeapsa rezultantă aplicată fiind de 1 an şi 10 luni închisoare, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilind termen de supraveghere de 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul V**** C****** a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 319 din 15.12.2021 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei în dosarul nr. 2283/309/2020, rămasă definitivă la data de 11.01.2022 şi Sentinţa penală nr. 33 din 10.02.2022, îndreptată prin Încheierea penală din 18.02.2022, pronunţate de Judecătoria Şimleu Silvaniei în dosarul nr. 238/309/2021, rămasă definitivă la data de 22.03.2022 prin neapelare (raportat la Decizia penală nr. 814/A/2022 din data de 15.06.2022 a Curţii de Apel Cluj), au fost săvârşite în concurs real. Descontopeşte pedepsele susmenţionate în componentele lor de: 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 9 luni închisoare şi 9 luni închisoare. În baza art. 585 al. l lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 38 al. 1 Cod penal, art. 40 al. 2 şi art. 39 al. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele susmenţionate şi aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 10 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 30 luni închisoare), rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 97 al. 2 raportat la art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată condamnatului sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Sălaj, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, termen stabilit potrivit prevederilor art. 92 al. 1 Cod penal şi care se calculează, potrivit art. 97 al. 2 Cod penal, de la data de 11.01.2022. În baza art. 93 al. l Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă: e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b) Cod penal, obligă condamnatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligaţii: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 al. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sâg, sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj, ori în cadrul bisericii locale din Sâg, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile art. 57 rap. la art. 52 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 94 al. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 al.1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Sălaj. În baza art. 94 al. 2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiei prevăzute în art. 93 al. 3 se face de Serviciul de Probaţiune Sălaj. În baza art. 404 al. 2 Cod procedură penală şi art. 91 al. 4 Cod penal, atrage atenţia condamnatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării pedepsei sub supraveghere. Onorariul avocaţial în sumă de 313 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei către av. M. M.-C.. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 05.10.2022, la sediul instanţei, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 195/2022 din 05.10.2022AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 05 OCTOMBRIE 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2022