C******** D****
PetentAdmite în parte cererea formulată de către petenta C******** D****, în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorei Calinciuc Laura Iasmina. Dispune plata sumei de 2.148,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantilor în dosarul nr. 1468/285/2021 al Tribunalului Suceava, în 12 rate lunare, a câte 179,04 lei lunar. Stabileste data de 15 a fiecărei luni sau prima zi lucrătoare imediat următoare a acestei date, în cazul în care cade într-o zi nelucrătoare, începând cu luna noiembrie 2022, pentru îndeplinirea obligatiei de plată a fiecărei rate. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Instanţa la care se depune cererea de reexaminare este Tribunalul Suceava. Cercetată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 12 octombrie 2022.
Incheierefinalacameraconsiliu153/2022 din 12.10.2022Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 12.10.2022, ora 9.00, fără citarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 29.09.2022.
Incheiere de sedinta din 29.09.2022Amână pronunţarea la data de 29 septembrie 2022. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 22 septembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2022