C**** G******
ReclamantS*** A******** E******** Ş* S********** S***
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia nr.182/19.04.2022. Obligă pârâta la reintegrarea reclamantului pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data încetării raporturilor de muncă şi până la efectiva reintegrare. Cu drept de apel în 10 de zile, cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, azi 16.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7803/2022 din 16.12.2022Amână pronunţarea la data de 16.12.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2022Amână pronunţarea la data de 07.12.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2022Amână pronunţarea la data de 25.11.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2022Amână pronunţarea la data de 16.11.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2022Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de pârâtă la dosarul cauzei
Incheiere de sedinta din 19.10.2022În baza art. 258-255 C.p.c. încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. În cadrul probei cu înscrisuri: - pune în vedere pârâtei să depună documentele contabile cu privire la situaţia financiară a societăţii pentru ultimul trimestru al anului 2021 şi pentru primul trimestru al anului 2022, documente ce apar şi în notificările către sindicat; - pune în vedere pârâtei să depună toată documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei de concediere; - pune în vedere pârâtei să depună extras REVISAL cu privire la noile angajări efectuate după concedierea reclamantului; - pune în vedere pârâtei să depună actul constitutiv al societăţii. Respinge în rest solicitările reclamantului de depunere înscrisuri ca nefiind utile, concludente şi pertinente soluţionării cauzei. Pune în vedere părţilor ca toate înscrisurile să fie depuse cu cel puţin 5 zile înainte de termen, cu dovada comunicării acestora către partea adversă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată, azi 07.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.09.2022