A******** S********** L* I******** C***** E****** T******** A*****
PetentAdmite cererea având ca obiect modificare acte constitutive formulată de către petenta ASOCIAŢIA STUDENŢILOR LA INGINERIE CIVILĂ ENGLEZĂ TIMIŞOARA (ASICET). Încuviinţează modificarea actelor constitutive ale petentei ASOCIAŢIA STUDENŢILOR LA INGINERIE CIVILĂ ENGLEZĂ TIMIŞOARA (ASICET), conform actului adiţional nr. 3 atestat sub nr. 7/06.06.2022 de av. Gaşpar Paula Loredana din Baroul Timiş, cu privire la modificarea componenţei consiliului director, care este format din preşedinte – R. A.- A., vicepreşedinte – R. A., secretar – P.I.A. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.06.2022.
Hotararecameraconsiliu13612/2022 din 29.06.2022Amână pronunţarea la data de 29.06.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2022