A************ N******** A**** R***** A************ B******* D* A** M****
ReclamantT**** M******
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Mureş (cu datele de identificare), în contradictoriu cu pârâta T**** M****** (cu CNP şi cu dom. ales) reprezentată prin Sindicatul Mureşul din Apele Române (cu datele de identificare). Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 19 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, parţial divergentă, în sensul admiterii pretenţiilor privind acordare a cheltuielilor de judecată.
Opinieseparata din 19.10.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 19 octombrie 2022, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2022