B***** E*********** J*********** V****** M***** A*****
PetentC********* S**
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de BEJ VINTILĂ MARIUS-ANDREI (din circumscripţia Curţii de Apel Târgu-Mureş) privind pe: Creditoarea: CRONEXPERT S.R.L. Debitoarea: RG STAHL UND MASCHINENBAU S.R.L. (emitent) Încuviiţează executarea silită a titlului executoriu constând în Biletul la ordin seria BTRL3BA nr. 1607707 emis de debitoare la data de 01.11.2022, scadent la data de 30.11.2022, refuzat total la plată, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 28.465,73 lei. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv cu privire la cheltuielile de executare, dobânzile, penalităţile şi celelalte accesorii calculate potrivit art. 670 şi art. 628 C. proc. civ. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 12.12.2022.
Incheiere de executare silita 7893/2022 din 12.12.2022