B**** S*** S******* R*********** L**** L**** P********** S***** A***
ReclamantC******** V*******
PârâtD*** I****
PârâtDispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi în cuprinsul Sentinţei Civile nr. 1505, din data de 25.10.2022, pronunţată de Judecătoria Zimnicea, în dosarul civil nr. 1499/339/2022, în sensul ca se va menţiona corect numele pârâtului ca fiind „C******** V*******” şi nu „Ciobanu Valentin”, cum din eroare a fost menţionat. Prezenta încheiere face parte integrantă din cuprinsul Sentinţei Civile nr. 1505, din data de 25.10.2022, pronunţată de Judecătoria Zimnicea, în dosarul civil nr. 1499/339/2022. Celelalte menţiuni rămân neschimbate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.01.2023.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.01.2023Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de instanţă din oficiu. Respinge cererea privind pe reclamanta S.C. BLAJU SHOP S.R.L., şi pe pârâţii Ciobanu Valentin, şi Dude Iona, , având ca obiect cerere de valoare redusă, ca inadmisibilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Zimnicea. Pronunţată astăzi, 25.10.2022, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu1505/2022 din 25.10.2022