D*** K******
Recurent ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** C****** Î* C******* D* M******* A* C******** J******* C****** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de recurenta-reclamantă D*** K****** împotriva sentinţei civile nr. 100/11.02.2022, pronunţată de Tribunalul Covasna – secţia civilă (completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materia contencios administrativ şi fiscal), pe care o casează în tot şi rejudecând: Admite acţiunea formulată de reclamanta D*** K****** în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Covasna – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2757/26.11.2021 emis de pârât şi obligă pârâtul, prin Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, la emiterea unui nou certificat, de încadrare a reclamantului în gradul de handicap grav cu asistent personal, cu valabilitate 24 de luni. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, în condiţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, azi data de 16 iunie 2022.
Hotarare 380/2022 din 16.06.2022Amână pronunţarea la data de 16.06.2022. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publica astăzi, 09.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2022Faţă de cererea de amânare formulată de recurenta reclamantă, în vederea angajării unui apărător, acordă termen de judecată la data de 09.06.2022, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022