A*** I****
InculpatM***** F***** S****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1 ?i 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. d) ?i alin. 2 lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, cu reţinerea art. 44 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul A*** I****, ..., la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară (faptă săvârşită la data de 16.05.2022, persoană vătămată M***** F***** S****). În baza art. 67 alin. 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, în condi?iile art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infrac?iunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvâr?ită în stare de pluralitate intermediară cu infrac?iunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 289/08.02.2021 a Judecătoriei Craiova, pronun?ată în dosarul 18287/215/2020, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2021. În baza art. 96 alin. 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal, revocă beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 289/08.02.2021 a Judecătoriei Craiova, pronun?ată în dosarul 18287/215/2020, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2021 şi dispune executarea acesteia. În baza art. 96 alin. 5, teza finală Cod penal raportat la art. 44 alin. 1 şi 2 Cod penal şi la art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 289/08.02.2021 a Judecătoriei Craiova, pronun?ată în dosarul 18287/215/2020, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2021, devenită executorie. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 4 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu 4 luni închisoare (1/3 din 1 an închisoare), urmând ca inculpatul A*** I**** să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 60 Cod penal dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. (1) Cod penal, aplică, alături de pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, pe durata de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal raportat la art. 45 alin. (1) Cod penal, art. 65 alin. (1) şi alin. (3) Cod penal şi 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, interzice inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, pedeapsa accesorie privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală ?i art. 72 alin. 1 Cod pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, re?inerea ?i arestarea preventivă din data de 23.05.2022 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestului preventiv a inculpatului A*** I****, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 399 alin. 4 Cod procedură penală, prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsura preventivă. Ia act că persoana vătămată M***** F***** S**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. In baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă pe inculpatul A*** I**** la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 942 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, Buzatu Irina, pentru inculpat, in faza de judecată, în baza delega?iei nr. 8647/11.10.2022, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Dolj şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, astăzi, data de 14.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2901/2022 din 14.11.2022În temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură Penală raportat la art. 405 Cod procedură Penală aşa cum au fost modificate prin Legea 130/12.05.2021, stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 14.11.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2022ataşare Sentinţe Penale, adresă Centru detenţie
Incheiere de sedinta din 19.10.2022