S* E******** F******** S* P*** C** P******
ReclamantC***** M****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A., în contradictoriu cu pârâta CIURCĂ MARIA. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.803,67 lei - energie electrică consumată şi neachitată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 240,46 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a energiei electrice, şi în continuare penalităţi de întârziere, conform contractului dintre părţi, până la data achitării efective a contravalorii energiei electrice, fără ca suma acestora să depăşească cuantumul contravalorii energiei electrice. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vălenii de Munte. Pronunţată astăzi, 01.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu295/2022 din 01.09.2022