B***** E*********** J*********** F***** V***
PetentG***** B**** M*** P*** R*********** L**** S****** G***** T****
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC FLORIA VLAD (din circumscripţia Curţii de Apel Târgu-Mureş) privind pe: creditor: G B-M PRIN REPREZENTANT LEGAL S G-T debitor : G S ÎN CONSECINŢĂ Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 1053/10.03.2021 prounţată de Judecătoria Târgu Mureş, secţia civilă, în dosarul nr. 27/320/2021 definitivă, pentru realizarea creanţei având ca obiect pensia de întreţinere în cuantum de 1/6 din veniturile lunare nete ale debitorului, iar dacă nu a avut venituri ori dacă acestea au fost mai mici decât venitul minim net pe economie, 1/6 din venitul minim net pe economie la data la care trebuia achitată această pensie pentru perioada 06.05.2022-06.12.2022. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv cu privire la cheltuielile de executare, dobânzile, penalităţile şi celelalte accesorii calculate potrivit art. 670 şi art. 628 Cod Procedură Civilă. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19.12.2022.
Incheiere de executare silita 8134/2022 din 19.12.2022