A************ N******** A**** R***** A************ B******* D* A** M****
ReclamantA******* I*******
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Mureş (cu datele de identificare), în contradictoriu cu partea pârâtă A******* I******* (cu CNP şi cu dom. ales) reprezentată prin Sindicatul Mureşul din Apele Române (cu datele de identificare). Obligă reclamanta la plata în favoarea părţii pârâte a sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 19 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, parţial divergentă, în sensul respingerii pretenţiilor de acordare a cheltuielilor de judecată.
Opinieseparata din 19.10.2022Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, instanţa amână pronunţarea pentru data de 19 octombrie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2022