S* M**** S***
IntimatM******** I**
ContestatorIa act de tranzacţia intervenită între reclamantul Mătulescu Ion şi pârâta SC Marna SA. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 20.01.2023.
Hotarare 67/2023 din 20.01.2023În baza art. 400 din Codul de procedură civilă, repune cauza pe rol pentru lămuriri, în sensul de a se pune în discuţi părţilor necesitatea precizării dacă prin tranzacţie se renunţă şi la vreun drept. Se stabileşte termen la data de 20.01.2023, termen pentru care se vor cita părţile. Pronunţată azi, 18.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 18.11.2022termen în vederea clarificării menţiunii din tranazaţie şi pentru a se dpune dovada achcitării debitului.
Incheiere de sedinta din 21.10.2022În baza art. 400 din Codul de procedură civilă, repune cauza pe rol pentru lămuriri. Se stabileşte termen la data de 21.10.2022, termen pentru care se vor cita părţile. Pronunţată azi, 04.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 04.10.2022Amână pronunţarea la data de 4 octombrie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2022