S**** D******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează decizia nr. 94325/26.11.2021 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să emită, începând cu data de 03.07.2021, o nouă decizie prin care să valorifice stagiul de cotizare realizat de reclamantă în grupa a II-a de muncă în procent de 100% în perioada 12.09.1977-16.10.1988 conform adeverinţei nr. 101/09.12.2019 eliberată de IPAC S.A. şi cu aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010. Respinge cererea în ce priveşte recalcularea pensiei cu valorificarea veniturilor constând în spor de condiţii grele şi spor de noapte realizate în perioada 12.09.1977-16.10.1988, precum şi cu luarea în calcul a contribuţiei pentru pensia suplimentară, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile de pensie cuvenite conform recalculării şi drepturile de pensie efectiv încasate, începând cu data de 03.07.2021, actualizate cu indicele de inflaţie la data plă?ii efective. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 05.04.2022.
Hotarare 2273/2022 din 05.04.2022