G**** P**** S**** D***** J*****
InculpatM***** S***** A***
InculpatM****** R**** I***
InculpatI. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 5 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. c) CPP, achită pe inculpatul G P-S-D-J, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 1 CP. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, condamnă pe inculpatul G P-S-D-J, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 1 CP şi art. 43 alin. 5 CP (fapta din data de 22.09.2021) la pedeapsa de 4 (patru) ani de închisoare. În baza art. 67 alin. 2 CP, rap. la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 (patru) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. Constată că motivele care au stat la baza condamnării inculpatului doar pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 1 CP şi art. 43 alin. 5 CP (fapta din data de 22.09.2021), fără reţinerea formei continuate (2 acte materiale) pentru care a fost trimis în judecată au fost prezentate în secţiunea „Stare de fapt” pct. 1 din considerentele prezentei sentinţe penale. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, condamnă pe inculpatul G P-S-D-J pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 1 CP şi art. 43 alin. 5 CP (fapta din data de 22.09.2021) la pedeapsa de 4 (patru) luni şi 15 (zile) de închisoare. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, condamnă pe inculpatul G P-S-D-J pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 41 alin. 1 CP şi art. 43 alin. 5 CP (fapta din data de 22.09.2021) la pedeapsa de 4 (patru) luni şi 15 (zile) de închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b), cu aplicarea art. 38 alin. 1 CP, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani la care adaugă un spor de 3 (trei) luni de închisoare urmând ca inculpatul G P-S-D-J să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni de închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 67 alin. 2 CP, rap. la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 (patru) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 45 alin. 5 CPP, cu referire la art. 45 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) CPP, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G P-S-D-J perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu din data de 23.09.2021 la zi. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. b) CPP, menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpatul G P-S-D-J, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii să fie verificată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile. II. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul M R-I, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni de închisoare. În baza art. 67 alin. 2 CP, rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul M R-I, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni de închisoare. În baza art. 67 alin. 2 CP, rap. la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul M R-I, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc şi mare risc prevăzută de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 4 (patru) luni de închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b), cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi alin. 2 CP, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare la care adaugă un spor de 7 (şapte) luni şi 10 (zece) zile de închisoare urmând ca inculpatul M R-I să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani, 10 (zece) luni şi 10 (zece) de zile de închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 67 alin. 2 CP, rap. la art. 2 alin. 2 şi art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 45 alin. 5 CPP, cu referire la art. 45 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. III. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul M S-A, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare. În baza art. 67 alin. 2 CP, rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul M S-A, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni de închisoare. În baza art. 67 alin. 2 CP, rap. la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 CPP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul M S-A, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 2 (două) luni de închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b), cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi alin. 2 CP, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare la care adaugă un spor de 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) de zile de închisoare urmând ca inculpatul M R-I să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 67 alin. 2 CP, rap. la art. 2 alin. 2 şi art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 45 alin. 5 CPP, cu referire la art. 45 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani. În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) CP, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau SC Pieţe SA, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 94 CP, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului M S-A perioada cât inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu din data de 16.07.2021 până la data de 07.11.2021 inclusiv. În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 112 lit. f) CP instanţa dispune confiscarea de la inculpatul G P-S-D-J a următoarelor bunuri ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 22.09.2021: - 0,81 grame fragmente vegetale în/pe care s-a pus în evidenţă THC; 5,09 grame cannabis; 6,95 grame cannabis; 5,15 grame cannabis; 5,21 grame fragmente vegetale în/pe care s-a pus în evidenţă THC; 1, 22 grame cannabis în amestec cu seminţe de cannabis; 17,46 grame seminţe de cannabis în/pe care s-a pus în evidenţă THC; 2 bucăţi dispozitive de mărunţire tip râşniţă în/pe care s-a pus în evidenţă THC; 2 bucăţi cântare electronice în/pe care s-a pus în evidenţă cocaină şi THC; 112,32 grame de cannabis; 583,63 grame de cannabis şi 67,35 grame fragmente vegetale în/pe care s-a pus în evidenţă THC, deţinute în camera de corpuri delicte a IPJ Timiş – SCJSEO, conform dovezii cu seria TM-DR nr. 314906 din data de 03.10.2021 (f. 103, vol. II UP). În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 112 lit. f) CP instanţa dispune confiscarea de la inculpatul M R-I a următoarelor bunuri ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 22.09.2021: - 0,09 grame substanţă pulverulentă care conţine MDMA; 3 dispozitive de mărunţire tip râşniţă în/pe care s-a pus în evidenţă THC; un recipient în/pe care s-a pus în evidenţă THC şi o cutie în/pe care s-a pus în evidenţă THC, deţinute în camera de corpuri delicte a IPJ Timiş – SCJSEO, conform dovezii cu seria TM-DR nr. 314910 din data de 05.10.2021 (f. 72, vol. II UP). În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 112 lit. f) CP instanţa dispune confiscarea de la inculpatul M S-A a următoarelor bunuri: - 5,81 grame cannabis şi 3570,85 grame de cannabis, deţinute în camera de corpuri delicte a IPJ Timiş – SCJSEO, conform dovezii cu seria TM-DR nr. 314727 din data de 14.07.2021 (f. 44, vol. I UP); - 1,02 şi 0,60 grame cannabis, deţinute în camera de corpuri delicte a IGPR – DCJSEO, conform dovezii seria DCJSEO nr. 1046342 din data de 06.09.2021 (f. 117, vol. I UP). În temeiul art. 112 lit. b) şi f) CP dispune confiscarea de la inculpatul G P-S-D-J a următoarelor bunuri: - 1 bucată puşcă cu aer comprimat aflată într-o cutie din material plastic de culoare neagră, cu o lunetă şi 2 cutii de alice, seria 04-1C-483242-14; un transformator, 3 ventilatoare şi 2 filtre înfoliate în scotch; un stativ cu lampă de iluminare, multiple becuri, lampă iluminare cu carcasă din aluminiu, bec termic şi un tub de aerisire din aluminiu; o rampă cu 24 de becuri de iluminare termică şi o lampă cu 6 becuri de iluminare termică deţinute în camera de corpuri delicte a IPJ Ilfov – SCJSEO conform dovezii seria H, nr. 0298062 (f. 207, vol. II UP). În baza art. 4 şi 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii G P-S-D-J, M R-I şi M S-A , învederându-le că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către baroul Timiş a sumei de 1012 lei (795 cameră preliminară şi 217 lei judecată în primă instanţă), reprezentând onorariu parţial al avocatului din oficiu al inculpatului M R-I, avocat Micula-Samuel-Vasile. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 1663 de lei, reprezentând onorariu apărătorului din oficiu al inculpatului M S-A, avocat Haiduc Iulia. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul G P-S-D-J la plata sumei de 3000 de lei cheltuieli judiciare faţă de stat. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul M R-I la plata sumei de 2000 de lei cheltuieli judiciare faţă de stat. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul M S-A la plata sumei de 1500 de lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 22.09.2022.
Hotarare 421/2022 din 22.09.2022În baza art. 391 alin. 1 CPP stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 22.09.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.09.2022În baza art. 391 alin. 1 CPP stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 15.09.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.09.2022În baza art. 391 alin. 2 CPP stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 02.09.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.08.2022Amână cauza la data de 04.08.2022, în vederea administrării probei testimonială
Incheiere de sedinta din 05.07.2022Amână cauza la data de 05.07.2022 în vederea citării cu mandat de aducere a inculpatului M.S.A..
Incheiere de sedinta din 28.06.2022