A******* A********* C********** L******
InculpatY**** Y****
InculpatÎn temeiul art. 236 Cod procedură penală, admite propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. 1. În temeiul art. 234 raportat la art. 235, art. 202 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. e) şi art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 aprilie 2022 şi până la data de 22 mai 2022 inclusiv, faţă de inculpatul A******* A********* C********** L******, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 263 alin.(1), (2) lit. a) şi b) din Codul penal, arestat preventiv în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 18/UP/24.03.2022 emis în temeiul Încheierii nr. 42/DL/24.03.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş în dosarul nr. 1292/30/2022. 2. În temeiul art. 234 raportat la art. 235, art. 202 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. e) şi art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 aprilie 2022 şi până la data de 22 mai 2022 inclusiv, faţă de inculpatul Y**** Y****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi, prev. de art. 263 alin.(1), (2) lit. a) şi b) din Codul penal, trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 262 alin. (1) din C.pen. şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 334 alin. (1) şi (2) C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen., arestat preventiv în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 19/UP/24.03.2022 emis în temeiul Încheierii nr. 42/DL/24.03.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş în dosarul nr. 1292/30/2022. Respinge cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, respectiv a controlului judiciar ca neîntemeiate. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile legate de soluţionarea prezentei cereri rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.(1) C.proc.pen. dispune virarea sumei de 626 lei cu titlu de onorariu avocat oficiu (313 lei delegaţie nr. 2227/2022 – av. Vladarciuc Ecaterina, 313 lei onorariu delegaţie nr. 2226/2022 – av. Condea Mădălina-Genţiana) din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timi?. În baza art. 12 alin. (3), art. 273 alin.(5) C.proc.pen., art. 275 alin. (6) C.proc.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justi?iei special alocate, pentru serviciul de interpretare, a sumei de 350 lei reprezentând onorariul interpretului de limbă engleză Gherasim Emil Andrei (pentru inculpatul A******* A********* C********** L******) şi a sumei de 500 lei reprezentând onorariul interpretului de limbă turcă Roman Marian (pentru inculpatul Y**** Y****). În baza art. 274 alin.(1) C.proc.pen., cheltuielile privind plata interpretului şi a apărătorilor din oficiu, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 14.04.2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP 52/2022 din 14.04.2022