B**** V*****
ReclamantM**** M****
PârâtRespinge ca nefiind utilă, solicitarea de ascultare şi a martorului Petcuţ Gheorghe formulată de pârâta-reclamantă-reconvenţională M**** M****. Respinge solicitarea formulată de avocat Truţ Florin Nicolae pentru reclamantul-pârât-reconven?ional cu privire la efectuarea unei cercetări la faţa locului, în vederea obţinerii înscrisurilor de comparaţie. Pârâta reclamantă-reconvenţional va prezenta martorii Avram Ancuţa, Aron Neli şi Codreţ Marius în vederea audierii. T.17.02.2023, intervalul orar 10:00-11:00.
Incheiere de sedinta din 25.01.2023Încuviinţează reclamantului-pârât-reconvenţional proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul pârâtei-reclamante-reconvenţionale, proba testimonială, urmând să prezinte la următorul termen de judecată primul martor menţionat, precum şi proba cu expertiza grafoscopică, al cărui îl va suporta, sub sancţiunea suspendării cauzei conform art. 242 Cod procedură civilă. Încuviinţează pârâtei-reclamante-reconvenţionale proba testimonială cu martorii indicaţi în întâmpinare, urmând să prezinte la următorul termen de judecată primul martor indicat, precum şi proba cu interogatoriul reclamantului-pârât-reconvenţional. Respinge ca nefiind utilă, solicitarea de a se depune acte de stare civilă ale pârâtei-reclamante-reconvenţionale pentru a se dovedi legătura acesteia cu defunctul, dat fiind că prin prezenta acţiune se solicită anularea testamentului şi nu a vreunui act privind dezbaterea succesiunii legale. Pune în vedere reclamantului-pârât-reconvenţional depunerea certificatului de căsătorie dintre Baba Florian şi Baba Ioana, născută Belle. Pune în vedere pârâtei-reclamante-reconvenţionale depunerea testamentului în original la grefa instanţei. Pune în vedere ambelor părţi, depunerea înscrisurilor pentru comparaţie din perioada 2019-2022. T.25.01.2023, intervalul orar 13:00-14:00.
Incheiere de sedinta din 07.12.2022Admite cererea de amânare formulată de pârâta-reclamantă-reconvenţională M**** M****. Acordă un nou termen de judecată pentru când avocat Ţolea Pavel-Iulian pentru pârâta-reclamantă-reconvenţională să poată asigura apărarea. T. 07.12.2022, intervalul orar 10:00-11:00.
Incheiere de sedinta din 02.11.2022