S********* I************* P************* M****
ReclamantS****** E****
ReclamantS***** G********* D***
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pasive a pârâtei Şcoala Gimnazială Deaj. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.01.2018 – 06.10.2018. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş (cu datele de identificare) în numele şi pe seama membrei de sindicat Seprődi Emese (cu CNP), în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială Deaj (cu datele de identificare), astfel: - ca prescrise, pretenţiile aferente perioadei 01.01.2018 – 06.10.2018; - ca nefondate, restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 5 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 428/2022 din 05.04.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 05 aprilie 2022, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 22 martie 2022, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2022amână cauza pentru a se solicita relatii si înscrisuri de la pârât.
Incheiere de sedinta din 18.01.2022