S********* S**** H**** B****** P*** R*********** L****
ReclamantC******* N******* J******* H******** P*** R*********** L****
PârâtC******* M****** P*** S********* S**** H**** B****** P*** R*********** L****
ReclamantAdmite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Sindicatul ”Spiru Haret” Braşov, prin reprezentant legal, în numele şi pentru membrul de sindicat Cap-Mare Monica, împotriva pârâtului Colegiul Naţional Johannes Honterus, prin reprezentant legal. Obligă pe pârât la repunerea în plată a sporului de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu data de 01.03.2018 pentru reclamant. Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite reclamantului începând cu data de 01.03.2018 şi cele efectiv încasate de acesta, pe toată perioada cât sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestui drept, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Obligă pe pârât la plata dobânzii legale penalizatoare la aceste drepturi, calculate de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 19.10.2022, în conformitate cu disp. art. 396 cod procedură civilă, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei de judecată.
Hotarare 1060/2022 din 19.10.2022În baza art.396 alin. 2 CPC, amână pronunţarea cauzei la data de 19.10.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2022