B** G***** M***** F***** 1********
PetentI************ L**
CreditorAdmite în parte cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC GÎRDAN MARIUS FLORIN, şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 1834/2022 al BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC GÎRDAN MARIUS FLORIN, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorul I************ L** împotriva debitorului VENTEL VIOREL, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de Credit nr. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu reprezentat de contractul de emitere card menţionat mai sus. Cu drept de a declara apel în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.10.2022.
Incheiere de executare silita 4529/2022 din 03.10.2022