B***** M****
ReclamantB***** L******
ReclamantU******* A************ T********** D*** P*** P*****
PârâtAdmite, în parte, cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanţii B***** M****. Dispune eşalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.672,55 lei, în 6 rate lunare egale, a câte 445,42 lei, plătibile lunar, începând cu luna Noiembrie 2022, cel târziu până la sfârşitul fiecărei luni. Pune în vedere reclamanţilor dispoziţiile art. 17, alin. (2) şi art. 502 din O.U.G nr. 51/2008, potrivit cu care, este obligatorie restituirea sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în următoarele cazuri: 1. când prin hotărâre judecătorească definitivă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare/cuantum depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat; 2. când se constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, caz în care beneficiarului îi va fi aplicată şi o amendă de până la 5 ori suma pentru care a fost obţinută nejustificat scutirea. În baza art. 44, alin. (3), art. 41 alin. (3) şi art. din O.U.G. nr. 80/2013, prezenta încheiere, la momentul rămânerii definitive, constituie titlu executoriu, care se comunică ANAF DGRFP Ploieşti AJFP Giurgiu pentru urmărirea executării obligaţiei de plată sau pentru punerea în executare, dacă e cazul. Cu posibilitatea pentru petenti de a formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării Încheierii. Pronun?ată astăzi, 10.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere de sedinta din 10.11.2022