M**** G*******
ContestatorÎn baza art.4251 alin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.203 alin.5 şi art.204 Cod procedură penală, admite contestaţiile formulate de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti şi de inculpatul contestator M**** G******* împotriva încheierii penale nr. 29 din 4 mai 2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Zărneşti, pronunţată în dosarul nr. 1572/338/2022, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând: Majorează durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M**** G******* de la 15 zile, la 30 de zile, începând cu data de 4 mai 2022 şi până la data de 2 iunie 2022, inclusiv. Înlătură din infracţiunile reţinute ca temei al luării măsurii arestării preventive infracţiunea de violenţă în familie, prevăzută de art.199 alin.1 Cod penal, raportat la art.193 alin.1 Cod penal, urmând a se reţine ca temei al luării măsurii arestării preventive a inculpatului M**** G******* doar infracţiunea de agresiune sexuală, prevăzută de art.219 alin.1, alin.2 lit.a, b şi c Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor încheierii contestate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestaţie rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin.6 Cod procedură penală, suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator M**** G*******, rămâne în sarcina statului şi se avansează Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 9 mai 2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP 30/2022 din 09.05.2022