C**** N* M*****
InculpatS***** M*****
Parte vătămată1. În baza art.396 alin.(2) ?i (10) din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul CM fiul lui ...., la pedeapsa de -8- (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin.(1), art.229 alin.(1) lit.a) din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.(1) din acela?i cod. 2. În baza art.67 alin.(1) din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a),b) şi d) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani, care se execută în condiţiile art.68 alin.(1) lit.c) din Codul penal. 3. În baza art.65 alin.(1) din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelora?i drepturi prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a), b) şi d) din Codul penal, care se execută în condiţiile art.65 alin.(3) din Codul penal. 4. Constată că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.127/ 08.03.2021, pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul nr.3111/219/2020, definitivă prin neapelare la data de 29.03.2021, la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani, sunt concurente cu fapta de furt calificat pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.285/24.06.2021, pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul nr.454/219/2021, definitivă prin neapelare la data de 13.07.2021, la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani. 5. În baza art.97 din Cod penal anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă de Judecătoria Dej prin sentinţa penală nr.127/08.03.2021 ?i suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă de Judecătoria Dej sentinţa penală nr.285/24.06.2021. 6. În baza art.40 alin.(1), art.38 alin.(1) ?i art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal descontope?te pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată de Judecătoria Dej prin sentinţa penală nr.127/ 08.03.2021, înlătură sporul de 6 luni ?i contope?te cele trei pedepse individuale de 1 an ?i 6 luni pentru fapta prev. de art.336 alin.(1) Cod penal, 9 luni pentru fapta prev. de art.335 alin.(1) Cod penal, ?i 9 luni pentru fapta prev. de art.334 alin.(1) Cod penal, cu pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.285/24.06.2021, ?i aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an ?i 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din celelalte pedepse (11 luni ?i 10 zile) rezultând pedeapsa de 2 ani, 5 luni ?i 10 zile închisoare. 7. În baza art.41 alin.(1), art.43 alin.(1) Cod penal, adaugă pedeapsa de -8- luni aplicată prin prezenta, la pedeapsa de 2 ani, 5 luni ?i 10 zile, rezultând pentru inculpat pedeapsa finală de -3- ani, -1-lună ?i -10-zile închisoare, cu executare în detenţie. 8. În baza art.274 din Codul de procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.12.2022.
Hotarare 575/2022 din 29.12.2022Amână în continuare pronun?area pentru deliberare şi redactarea hotărârii.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2022Amână pronunţarea pentru deliberare şi redactarea hotărârii.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2022Pentru emiterea mandatului de aducer pt. inculpat şi acvirarea dosarului nr. 454/219/2021.
Incheiere de sedinta din 10.10.2022