U***** D******** P*** P*****
PetentD******* M***** C*******
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petenta U.A.T. DARABANI, JUDEŢ BOTOŞANI, cu sediul în str. 1 Decembrie, nr. 100, oraş Darabani, jud. Botoşani, în contradictoriu cu intimatul D. M. C.Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatului în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria JO nr. 1744548 încheiat la data de 29.07.2018 de I.J.J.Botoşani, prin reprezentant legal, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze 66 de ore de activitate în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15 decembrie 2022.
Hotarare 940/2022 din 15.12.2022