G*** I***********
InculpatÎn baza art. 346 alineatul 1 Cod Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş din data de 12 mai 2022, emis în dosarul de urmărire penală nr. 62/P/2022, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul GII, sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prev. şi ped. de art. 335, alin. 2 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alineatul 1 teza a II-a Cod Procedură Penală, astăzi, 30 iunie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara74/2022 din 30.06.2022