Ş*** A******
InculpatÎn temeiul art. 362 C.proc.pen., raportat la art. 208 alin. (2), alin (5) C.proc.pen. şi la art. 207 alin. (7) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul Ş*** A******,, cetăţean român, necăsătorit, studii gimnaziale, fără loc de muncă, cu domiciliul în comuna Săcălaz, sat Săcălaz, bl C5-U4, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la lipsire de libertate, prev. de art. 48 alin.1 C.p. rap. la art.205 alin.1 C.p. şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin.2 C.p. În temeiul art. 207 alin. (4) C.proc.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ş*** A******, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 22.01.2023. În temeiul art. 215 alin. 1 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ş*** A****** trebuie să respecte următoarele obligaţii: 1. să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; 2. să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; 3. să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 lit. a) CPP, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. În baza art. 215 alin. 2 lit. d) CPP, pe durata controlului judiciar impune inculpatului Ş*** A****** obligaţia de a nu se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri de persoana vătămată Popescu Alexandra-Amelia de inculpatul But Flavius-Marian, de martorii Vădrariu Mariana-Aura, , Dincea Răzvan-Ion, , Giuri Eugen-Cristian, , Giuri Angela, But Adrian, CNP, Blejuşcă Raul-Samuel, şi Prelipcean Carmen-Izabela-Filofteia, , precum şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 215 alin. 3 CPP, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 CPP supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 CPP dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului Ş*** A******, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Secţiilor de Poliţie în ale căror circumscripţii domiciliază inculpatul, persoana vătămată şi martorii menţionaţi anterior, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 242 C.proc.pen., respinge solicitarea inculpatului Ş*** A******, prin apărător din oficiu, de revocare a măsurii preventive, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 24.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 24.11.2022