B***** E*********** J*********** S****** S******* B****
PetentS******* M***** B*****
CreditorS******* A*** D******
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC SZEKELY SZABOLCS BARNA (din circumscripţia Curţii de Apel Târgu-Mureş) privind pe: creditor: S M-B creditor: S A-D debitor: S L ÎN CONSECINŢĂ Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 4464/26.11.2021 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 900,00 Lei, reprezentând pensie de întreţinere restantă aferentă lunilor iunie-iulie 2022. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv cu privire la cheltuielile de executare, dobânzile, penalităţile şi celelalte accesorii calculate potrivit art. 670 şi art. 628 Cod Procedură Civilă. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 04.01.2023.
Incheiere de executare silita 20/2023 din 04.01.2023