L*** I***
CondamnatÎn baza art. 587 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 59 Cod penal din 1969, cu aplic. art.5 Cod penal, respinge ca nefondată cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul L*** I***, aflat în prezent în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 20 ani închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 467/2010 a Judecătoriei Suceava. Fixează termenul din 19.07.2022, după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită. În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală, obligă condamnatul să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare. Onorarul avocatului din oficiu Borbel Andrei, în cuantum de 313 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Bihor, conform deleg. nr. 290/2022. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare cu procurorul şi cu condamnatul. Pronunţată în şedinţa publică din 18.03.2022.
Hotarare 354/2022 din 18.03.2022