K***** I********** R* S***
ReclamantM****** V*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâtul M.V. şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: 889,28 lei reprezentând debit principal compus din contravaloarea serviciilor contractate şi rate echipamente; 55,87 lei reprezentând penalită?i de întârziere calculate conform prevederilor contractuale înainte de data cesiunii, cuprinse în facturile lunare; 34,75 lei reprezentând penalită?i de întârziere calculate conform prevederilor contractuale înainte de data cesiunii, cuprinse în ultima factură. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, începând cu data scadenţei, până la data achitării efective a debitului. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru încetarea înainte de termen a contractului, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel care se depune la Judecătoria Salonta, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotararecameraconsiliu380/2022 din 12.10.2022În vederea deliberării amână pronunţarea solu?iei pentru data de 12.10.2022, ora 09:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2022