D****** T*** S**
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 euro (echivalent în lei la data plăţii), reprezentând compensaţie întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 07.07.2022 şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Buftea. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.11.2022.
Hotarare 17951/2022 din 29.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2022