N***** I**** A********
PetentAdmite cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat N.I.A.. În baza art. 529 C.p.p. dispune reabilitarea petentului Neacşa Ionuţ Alexandru în ceea ce priveşte condamnarea la pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr 540/06.02.2014 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 117/17.04.2014 a Tribunalului Argeş. În baza art. 537 C.p.p., după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se vor face menţiuni despre aceasta pe hotărârea de condamnare. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia petentului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20 Ianuarie 2023
Hotarare 155/2023 din 20.01.2023Eroare. Prezenta cauză se soluţionează în cameră de consiliu.
Efectuarea unui referat de către Biroul de Executări Penale cu menţiunea datei începerii şi expirării executării pedepselor, respectiv măsurilor educative privative de libertate şi dacă au fost achitate cheltuielile judiciare către stat, raportat la toate sentinţele penale. Emite adresă în vederea actualizării fişei de cazier judiciar. Amână judecarea cauzei la 20.01.2023. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 29 Noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 29.11.2022