R** & R** S*
ReclamantL*** S***** A*****
PârâtAdmite cererea formulată de către reclamanta S.C. RCS & RDS S.A, având sediul în Bucureşti,în contradictoriu cu pârâtul L*** S***** A*****. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1293,86 lei , reprezentând debit restant, la care se vor adăuga penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data scadenţei obligaţiei şi până la data plăţii efective a debitului restant. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Reghin. Pronunţarea hotărârii s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 23.09.2022.
Hotararecameraconsiliu1649/2022 din 23.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23 septembrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2022