T********* O*****
IntimatAdmite cererea de recunoaştere a hotărârii şi punerea în executare a sancţiunii pecuniare în valoare totală de 148,50 EURO, aplicată de BUNDESAMT FUR JUSTIZ din data de 27.01.2021, definitivă la 23.02.2021, număr de referin?ă al deciziei 23.3512535.8, formulată de petentul BIROUL FEDERAL DE JUSTIŢIE BONN în contradictoriu cu intimatul T********* O*****. Obligă intimatul T********* O***** să achite suma de 148,50EURO din care 120 EURO – condamnare în urma săvârşirii unei contraven?ii şi 28,50 EURO - cheltuieli procedurale judiciare aferente hotărârii, echivalentul în lei la cursul BNR, la data pronunţării prezentei (734,68lei). Dispune informarea autorităţii competente din statul emitent cu privire la executarea hotărârii, după încheierea executării. Menţine în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate în prezenta procedură. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 aprilie 2022.
Hotarare 82/2022 din 28.04.2022