A**** C***** A**
ReclamantC*** J******** D* P***** A***
PârâtAdmite contesta?ia formulată de către reclamanta A**** C***** A**, CNP ...împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Alba, cu sediul în ...şi în consecinţă : Anulează în parte Decizia nr. 276442 din 25 noiembrie 2021 emisă de către pârâtă şi obligă pârâta să emită o nouă decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă reclamantei, cu valorificarea la determinarea punctajului mediu anual, inclusiv a veniturilor salariale lunare realizate şi indicate în Adeverinţa nr. 1/24.01.2020 eliberată de COOPERATIVA DE CONSUM LOPADEA NOUĂ ?i Adeverinţa nr. 366/05.11.2020, eliberată de COOPERATIVA DE CONSUM AIUD SOCIETATE COOPERATIVĂ. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită, potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la data de 15.09.2021 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la data efectivă a plăţii. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în data de 08.12.2022, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2867/2022 din 08.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022