S********* L**** D** I********* M********
Apelant ReclamantB******** A************
Apelant ReclamantM***** L**************
Apelant ReclamantP******* M****
Apelant ReclamantG******** C* P****** P******** N** 2* B*** M***
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul SLÎMM, în numele membrelor de sindicat BA-A, ML-C, P-BM, împotriva sentinţei civile nr. 1350 din 23.09.2022 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 1602/100/2022, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul SLÎ MM, în numele membrelor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta GPP nr. 27 Baia Mare şi în consecinţă dispune obligarea pârâtei la calculul şi plata, în favoarea membrilor de sindicat, a sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi a diferenţelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, - începând cu 31.01.2018 şi în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, pentru BA-A şi ML-C; - începând cu 01.09.2021 şi în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, pentru P-B; actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor astfel calculate şi plata sumelor rezultate; calculul şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor băneşti astfel calculate începând cu data de la care se cuvin diferenţele salariale şi până la achitarea integrală a acestora. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 09.01.2023.
Hotarare 11/2023 din 09.01.2023