F***** A********
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x din data de x emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul F.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul F.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C.pen.. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 10.11.2022
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.11.2022Acorda nou termen de camera preliminară având in vedere faptul ca nu s-a împlinit termenul prevăzut de art.344 alin.2 C.p.p., in care se pot formula cereri si excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de catre organele de urmărire penala, Termen: 10.11.2022, ora 10:30. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 27 octombrie 2022.
Incheiere camera preliminara din 27.10.2022